Divorțul și recăsătorirea

35,00 lei

Desi Dumnezeu uraste despartirea în casatorie, El nu întoarce spatele problemei

Autor: Beniamin Fărăgău

 

În stoc

Dumnezeu urăşte despărţirea în căsătorie, şi, tocmai de aceea, El cere credincioşie faţă de partenerul de viaţă. Aceasta îi obligă pe cei doi parteneri să învețe să își rezolve problemele din relaţii, nu să fugă de ele. Aşadar, între doi creştini, divorţul nici nu ar trebui să intre în discuţie. Dar cine ar putea nega faptul că divorţul este totuşi o problemă reală şi din ce în ce mai frecventă chiar şi în Biserică? Tocmai de aceea, deşi Dumnezeu urăşte despărţirea în căsătorie, El se implică totuşi în reglementarea acestei dureroase realităţi şi o face, nu ca să încurajeze divorţul, ci, ca să reducă efectele lui devastatoare.

Nu trebuie să uităm că divorțul ține de domeniul Căderii, nu de cel al Creației. După cum răul este o pervertire a binelui, tot așa și divorțul este o pervertire a conceptului de căsătorie, o realitate datorată împietririi inimii omului.

De aceea, ori de câte ori Domnului Isus I se pune întrebarea legată de divorț, El răspunde cu principii legate de căsătorie, îndemnând astfel ca, în rezolvarea problemelor din căsătorie să se înceapă cu adevărata problemă - cu rădăcina problemei, și anume cu rezolvarea împietririi inimii.

Greutate 0,77 kg
Dimensiuni 25 × 17 × 3 cm
Acum pe Apple Books